1 iun. 2014

2020, posibil partea 8

Au trecut cam 8 luni de cand n-am mai scris la 2020. Partea a 8-a, 8 luni trecute. Coincidenta? Nu cred.
O sa fac curat intr-o zi. O sa imi copiez toate partile intr-un document si o sa le verific si corectez. Nu sunt coerente ideile, au unele lacune, (si eu m-am pierdut putin pe alocuri) dar mie unul imi place ce a iesit. Eu unul m-as citi daca as scrie o carte. Stii vorba aia "scrie cartea pe care ai vrea sa o citesti"? Nici eu nu o stiu. O inventez eu acuma.
Pentru cei care au uitat de la ce a inceput tot, "Un fost coleg mi-a spus ca unele povesti de aici sunt putin fabulate. Eu i-am spus ca nu e adevarat, tot ce s-a intamplat este real, doar ca eu atunci cand scriu, o fac intr-un mod in care atrag cititorul. (pe scurt, i-am zis ca sunt doar inmugurate ici-colo)". 
Asa ca, dupa 4 ani (8/2, coincidenta? Nu cred.) si 8 parti, m-am hotarat sa spun exact cum sta treaba exact cu povestea, pentru ca in viata mea de elev am urat doua chestii: Poezia lui Eminescu atunci cand vorbeste despre o anumita femeie, pentru ca vezi dom'ne, nu stim sigur daca e Veronica Micle sau nu, si povestirile lui Ion Creanga, pentru ca la fel, nu stim daca el e protagonistul sau nu. C'mon, dude... Mie imi este destul de clar cine spune "Nu stiu altii cum sunt, dar eu...". Clar nu e Ion Creanga. E nepotul unui unchi indepartat al verisorului de grad 3 a lui Eminescu.
Evident ca atunci cand scrii despre ceva, ori fabulezi extrem de bine (vezi Stapanul Inelelor) ori o faci la nivel mediocru, cam cum o fac toti autorii din manualele scolare, ori iti povestesti viata si iese un best seller. Eu am ales sa le fac pe toate trei, ca sa iasa un hibrid: sa fabulez, sa introduc chestii ce mi s-au intamplat pe bune(nu chiar, o sa explic mai jos) si sa scriu la un nivel mediocru.

Astea fiind spuse, we have this:



[...]Am preferat sa ma las purtat de soarta. Am luat-o de mana si m-a adus inaintea unor usi inalte ce pareau au a avea incrustatii de metal. Dupa usi mi-a spus ca era restaurantul.
Ne-am apropiat de usi. Acestea s-au deschis, lasand in fata noastra un imens spatiu, plin de mese si candelabre. Restaurantul semana mai mult ca dintr-o scena de bal, nu ca un loc in care lumea vine sa manance. Atmosfera selecta, muzica de restaurant, lumini colorate, etc. Vedeam totul in HD si nu stiu daca era de la oboseala, alcoolul ramas in mine sau combinatia celor doua. Am ramas placut impresionat si mai ales, fara cuvinte. Un lucru foarte bun, zic eu, in special ca am auzit o voce de barbat care parea ca vorbeste cu mine:
 

-Salut, tu trebuie sa fii noul venit! Ma numesc Cosmin.
 

Ma intorc spre locul de unde a venit vocea, intind mana si pe gura imi iese cea mai proasta expresie pe care as putea s-o spun vreodata cand intalnesc prima oara pe cineva:
 

-Mu...lta incantare, Cosmin. Ma bucur sa te cunosc!
 

Stau putin si cuget aspura cuvintelor mele si imi spun in sine: "Mai prost decat "Incantat", dar mai bine decat "Muie Cosmin". Apoi, fara sa-mi dau seama, eram deja asezati la masa. In dreapta mea statea Oana. In stanga mea... Cosmin. Un adevarat cliseu, dar asta e viata.
 
Fiecare si-a comandat ce-a dorit, mai ales ca am spus ca fiind prima data iesit in spatiu, fac eu cinste. Fiecare radea, fiecare glumea, fiecare isi vedea de treaba lui. Ma simteam inconjurat de o gramada de lume, si in acelasi timp, singur si gol. In afara de singuratate, nu mai aveam nici un sentiment in mine, nici un gand in cap, nimic in fata ochilor, nu auzeam nimic. Timpul parca se oprise in loc si eu eram intr-un fel de coma. 
M-am ridicat si m-am dus la bar. Ceilalti n-au simtit faptul ca am plecat. Mi-am cumparat o sticla de whiskey si am cerut un pahar. Am inceput sa sorb din licoarea care mi-a fost prietena in toti anii ce-au trecut. Ma uitam in jurul meu. Priveam la restaurant ca si cum te uiti la un obiect oarecare pe care l-ai mai vazut de mii de ori: nu-l analizezi, nu incerci sa-l retii pentru ca deja il cunosti. La fel ma uitam si la sticla de whiskey si la pahar... Stiam fiecare bucatica din sticla, stiam fiecare bucatica din pahar, fiecare aroma sau miros. Stiam ca am o problema. Stiam cum sa o rezolv. Si in acelasi timp, nu voiam. 
Am mai stat putin la bar, m-am ridicat, am luat sticla cu mine si am iesit din restaurant. Am fost pus in fata unei alegeri: usa liftului care ma ducea spre apartament sau usa care dadea in strada. Am ales sa ies din bloc si sa ma sui intr-un taxi. In taxi m-am gandit sa ma duc inapoi spre aeroport sa ma intorc la "acasa" pe care-l stiam eu, dar am decis sa spun soferului sa mergem la un hotel. 

A doua zi, ma trezesc cu 18 apeluri pierdute. Era Oana. M-a sunat in disperare de la ora 7, afland ulterior ca la ora aia s-au hotarat toti sa plece "acasa". 18 apeluri pierdute in 3 ore jumatate e un record, tin sa zic. Suna iarasi. Raspund:
 

-Unde esti? Ce faci? Toata lumea e ingrijorata! De ce ai plecat? Cand ai fugit de langa noi?
-Toata lumea e ingrijorata? Cand am plecat? Nu prea se leaga intrebarile astea. Cel putin nu in mintea mea. Daca lumea era ingrijorata ca am plecat, trebuia sa va dati seama cand am disparut, nu? De ce am plecat? Vezi raspunsul anterior si o sa-ti dai seama.
Am raspuns cam acid. Probabil din trei motive. Sau doua, ca sa nu dau vina pe saraca sticla goala. Primul ar fi ca m-a luat prea repede la intrebari. Nici nu eram trezit bine si deja incepusera intrebarile. Al doilea motiv: intrebarile. N-a observat nimeni ca am plecat de la masa. Si chiar daca asta n-ar fi o problema, ca poate m-am dus la baie sau whatever, dar n-a observat nimeni ca am plecat de tot din restaurant. 
-Cand te intorci? Unde esti?
-O sa vin imediat.
-Te descurci? Esti bine?
-Sunt bine. N-am nevoie de oameni sa-mi poarte de grija. Dupa cum vezi, daca ma lasam in mana voastra si mi se intampla ceva, probabil acum eram deja mort. Daca ieseam la o plimbare pe strada si eram impuscat, puteam sa-mi pun mai multa baza in atacator, care probabil se gandea daca m-a omorat sau nu.

Am decis sa termin conversatia. M-am dus la receptie, am predat cheia si am luat un taxi spre casa.


Acuma, intrebari si raspunsuri:

Exista persoanele astea? 
Nu chiar. Adica a fost o singura persoana dupa care e axat primul capitol si mai e si al doilea capitol, cand a aparut Oana, dar nimic din ce am scris aici nu e real si nu asa s-a intamplat. Evident, avem nume schimbate, scene diferite, o gramada de metafore si am extrapolat situatia in care ma aflam eu in vremea aceea.
"Secretara" mea e plecata acum in lume, iar de "Oana" nu mai stiu nimic. Deja am spus prea multe. Restul de nume nu exista.

Situatiile descrise sunt reale?
Nu chiar. Mi-am dorit mereu sa fiu detectiv sau agent secret/CIA/FBI/KGB, dar nu destul de mult incat sa devina realitate. Mi-ar fi placut sa am o viata dubla, in care sa trebuiasca sa omor sau sa spionez raufacatori si cand ajung seara acasa, sa imi iubesc sotia si copiii, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, dar asta se datoreaza filmelor vazute la TV. Nu e ceva realizabil.
Povestea se baza in primele capitole pe lucruri ce oarecum mi s-au intamplat. 15-20% e presarata cu adevaruri (chiar daca nu s-au intamplat exact asa), restul sunt chestii inventate. As putea sa spun ca anumite situatii din viata m-au insparat si eu mi-am creat o realitate alternativa, in primele capitole. Restul e cancan.

Exagerezi cu bautura si in viata reala?
Nu stiu. Nu cred. Nu ca in poveste. Nu. Nu beau zilnic (sau chiar daca o fac cand am pofta, nu beau mai mult de o gura sau doua), iar cand beau, nu mai fac cum o faceam inainte. Daca e un lucru pe care-l fac si in poveste si in RL, atunci e asta: imi place sa beau singur. Doar ca nu sunt trist cand o fac, sau nu beau de suparare.

Esti prost?
Dă.

Ti-ai dori sa se intample asa cum ai scris in poveste? Ti-ar placea sa fi tu personajul principal?
Nu. Si nu. Vezi mai sus ce-am spus despre meseria de detectiv.
Nu mi-ar placea se se intample ca in poveste, pentru ca, in primul rand, nu stiu ce sfarsit va avea. In al doilea rand, e un cliseu. Un mare cliseu. E o telenovela. Dar eu unul o citesc cu zambetul pe buze.
Nu mi-ar placea sa fiu eu personajul principal, vezi primele capitole. C'mon. Stiu unde duce asta, stiu exact cum a fost adevarul. Iar daca vreau sa fiu personajul principal, ar trebui sa schimb povestea. Si nu vreau.

Te-ai gandit vreodata ca ai probleme cu capul?
Am zis vreodata ca nu am?

In incheiere, ce ai de spus in apararea ta?
Suge-o, Ramona!

4 ani

Am împlinit 4 ani, pe 5 mai. Adică acum o luna.
În curând, sper ca in seara asta, sa scriu o noua parte din 2020.
Mpoa mpoa.

12 apr. 2014

Nexus 5

Un fel de review mai amanuntit (nope) fata de ce am facut aici.

Ce imi place:
- Nexus 5
- Nexus 5
- Nexus 5
- Nexus 5
- Nexus 5

Ce nu imi place:
- probabil bateria. Si-au batut joc, sincer. Puteau sa-l faca putin mai gros si sa-i bage una de minim 2500mAh. Se rezolva cu un kernel custom.
Nu e rau, totusi.




Altele:
- rosul pe care l-am luat e... rosu fosforescent. Rosu neon. Mai mult portocaliu in lumina puternica. Dar in doua zile te obisnuiesti cu oamenii care se uita la tine ca la ultimul travestit.

- butonul de power se misca "in gol". Butoanele de volum nu. Pe mine unul nu ma deranjeaza, dar am auzit oameni care vad asta ca pe ceva naspa.

- ecranul are o tenta galbuie cand ai luminozitatea spre minim sau cand privesti din unghiuri mai ciudate. Dar... e IPS LCD, nu LED. Si tenta galbuie nu e asa pronuntata cum tipa lumea pe net. Mie mi se pare OK sa nu mai fie necesar sa instalez f.lux sau EasyEyez. Dar nu spun ca tenta nu exista. Apropo de ecran. Ce am primit noi de la cel.ro, avea un display aiurea rau. Lipsea contrastul, culorile erau cam spalacite, etc. Am aflat ca exista mai multe tipuri de display-uri in N5. Noi am primit unul cu Gamma de 1.8. Eu am unul cu Gamma de 2.0-2.1 si are contrast si culori normale. S2-ul mi se pare acum suprasaturat. Dar e o chestie de obisnuinta si gusturi. Preferam totusi sa nu existe tenta galbuie. Dar se rezolva si asta, nu e panica.

- sunetul/difuzorul se aude mai incet ca la S2, dar cel putin aud un pic de bass si nu are un sunet metalic. Mi se pare totusi ca inaltele lipsesc, dar mediile si basul sunt pronuntate destul de bine. Sunetul nu e chiar puternic, dar compenseaza prin vibratii. Daca la S2 doar auzeam apelul, la N5 il si simt.

- nu sunt extrem de multumit de guvernatorul default din kernel (de aia vreau sa si schimb kernelul). Am doar 3 frecvente folosite cel mai des (300Mhz, 1.2GHz si 2.2GHz) si mi se pare ca scaleaza mult prea repede la o frecventa prea inalta. Evident, se rezolva cu un kernel custom.

- rootarea dureaza mai putin de 25 de secunde. 3 comenzi scrise in terminal si ai root.

- e extrem de fluent in animatii, mereu. Nu exista sa se impotmoleasca pe undeva. Si nu e datorita GPU-ului (450MHz, maxim) si nici datorita procesorului, ci pentru ca e Androidul cum l-a vrut Google, am impresia. Adica aveam 440MHz pe S2 si OC de 1.4GHz, dar chiar si cu ROM cusotm sau stock, animatii date la 0.5x, whatever, nu exista Project Butter. Si nici in alte telefoane nu am vazut. Ma rog, poate putin pe la HTC, dar in altele (si ma refer in special la Samsung aici) nu am vazut.

Un fel de unboxing:








Si cateva poze facute cu el, ca tot se plange lumea de camera. Pentru mine camera e fix pix, iar la calitate mi se pare asemanatore cu S2-ul, poate in unele cazuri chiar mai buna. Legenda e sub poza (daca e), iar ultimele doua poze sunt facute una cu S2 si cealalta cu N5. Nu stiu care e care.

Photosphere

HDR+ activat

HDR+ dezactivat