10 aug. 2014

Cum era sa mor

Postul face parte din categoria vecini.

Vecinii din ultima postare au plecat. Am avut intre timp niste manelisti pe care i-am potolit intr-o sambata dupa-amiaza si luni dimineata cu niste muzica adevarata.
Acum au venit unii care au un copil. N-o sa mint sa spun ca imi plac copii, pentru ca nu e asa. Nu-i urasc, dar nici nu ma omor dupa ei. Imi plac copii atunci cand indeplinesc urmatoarele conditii:

  • nu sunt ai mei
  • nu plang
  • sunt fete si au 17 ani, 365 de zile, 23 de ore, 59 de minute si 59 de secunde
Serios vorbind, imi plac copii altora, atunci cand sunt cuminti. Daca sunt in metrou sau undeva in autobuz si aud pe unul ca plange sau e razgaiat, imi vine sa arunc un bocanc, ori in el, ori in parinte. Depinde acum si de varsta. Daca e inca la o varsta frageda inteleg ca nu poti controla plansul si doar il urasc pe respectivul copil. Daca e mai maricel si plange prin supermarket ca nu-i cumpara mama nu stiu ce porcarie (are o criza de tipul #firstworldproblem) imi vine sa arunc doi bocanci: unul in parinte ca nu si-a educat animalul si unul in animal. Dar nu asta e ideea din spatele povestii.

Cum spuneam, la parter au venit in locul manelistilor, doi porumbei cu un porumbel mai mic. Am acceptat faptul ca de cand s-au mutat copilul lor plange mai mereu. Nu sunt chiar asa de hater. Situatia e ok. Dar m-am panicat de moarte cand am vazut caruciorul porumbelului.

Cand intri la mine in bloc, exact in partea stanga unde s-au mutat vecinii noi, e un mic intrand pentru spalatorie, separat de restul scarii printr-o arcada. Dupa intrandul ala e usa apartamentului lor. Distanta dintre arcada si usa apartamentului e destul de mare incat sa incapa... sa zicem un carucior de bebelus. Nimic rau in asta, nu? Asa am zis si eu. Doar ca...

Vin acasa intr-o seara. Casti pe urechi, muzica buna. Scot cheile din buzunar, deschid usa blocului, intru in bloc, urc scarile pana la parter, se aprinde lumina (senzori) si primul lucrul care-mi sare in ochi e carutul porumbelului. Carut care avea pe el o mica papusa. Si in secunda aia am crezut ca mor. In secunda aia m-am panicat si cred ca mai aveam putin si tipam ca o fetita. M-am cacat pe mine. N-am mai gandit timp de cateva sute de milisecunde. Practic m-am blocat ca-ntr-un film horror foarte prost. Cred ca mi-a stat inima in loc ceva timp. Inima mea e posibil sa fi sarit o bataie in momentul ala.

Nu ma sperii usor. Si ma sperii doar atunci cand o fac. Nu mi-e frica de ganganii, mi-e scarba sa le ating. (nu si cu bocancul). In fine.

Mi-am revenit, am urcat scarile, mi-am vazut de viata mea, pana cand a doua zi se repeta povestea. Si a treia, si a patra. A 5-a zi nu mai era papusa, dar tot m-a panicat carutul. Am vrut sa le zic sa-l bage in pizda ma-sii in casa, sau in spalatorie, sa nu-l mai lase afara, dar cand m-am intors a 6-a zi acasa, carutul era pus mai inspre usa lor, nu inspre arcada. E inca acolo si probabil o sa ma panicheze iar intr-o seara, dar pana acum a fost totul ok.

Mai am o postare promisa. Va pupa tata!

5 aug. 2014

Cum sa te faci cu pizza gagicilor

Acum ca v-am atras putin atentia, e vorba de pizza. Aia de o mananci. Ah... stai.
E vorba de alimentul meu preferat, ca sa nu se creeze confuzii. Ah... stai.
Sa trecem peste introducere si sa trecem direct la fapte. Ah...
Orice as face, nu pot sa fac postul asta sa nu sune imputit, cum ar spune americanul.

Eram in Auchan. (sfinte cacat, pana si asta suna aiurea) Si cum mi-o ardeam eu prin Auchan (...) mi-am adus aminte ca aproape de fiecare date cand am mers acolo, mi-am cumparat pizza de-a lor. Si am zis sa imi fac un fel de obicei si sa imi cumpar o bucata (sau doua) si de data asta.

Ma indrept spre fundul magazinului (ma jur ca asta e limba romana) unde gasesti de obicei pizza si vad o mica coada: un mosulica, una cu sotul (sotul urma sa apara mai tarziu) si ma-sa si un loc liber ce urma sa-l ocup eu. Ma uit in vitrina: o felie de pizza. Una singura. Imi zic in sinea mea ca trebuie sa stau linistit, ca astea din fata mea nu au cum sa-si cumpere o singura felie, ca vor mai multe si cum nu erau mai multe felii, or sa renunte la idee. Ma asez in spatele lor (intelegeti voi) si aud discutia lor, moment in care ma panichez. De ce? Pentru ca aud cum familia nu se poate hotari daca sa ia pizza sau nu.

Deci alea stateau la coada pentru pizza. Eu stateam la coada pentru pizza.
Pizza era doar una. Noi eram doi.
Eu voiam pizza. Ele voiau pizza.
Pizza voia sa fie mancata doar de una din persoanele ce stateau la coada.
Din ecuatie rezulta ca cineva trebuia sa plece cu pizza si cineva trebuia sa plece de la coada. Si nu voiam sa fiu eu cel care pleaca de la coada. Nu azi. Azi nu. Azi luptam pentru ceva. Azi luptam pentru pizza.

War mode engaged. War mode fucking engaged. Nu era ziua in care cineva sa-mi fure pizza. Nu era ziua in care pierd. Nu era ziua in care sa te pui cu mine pentru o bucata de pizza. Azi nu. Azi castigam.
Asa ca ma rup de coada si ma duc langa mosulica sa ma prefac ca sunt interesat de niste chiftelute. Mosulica isi ia ciorba, eu ma duc imediat in locul lui si o intreb pe vanzatoare daca ma poate servi si pe mine cu o felie de pizza. Practic am taiat coada si fata gagicilor. Moment in care vanatorul (ele) au devenit vanate. Sau vinete de nervi. Probabil e mult spus, cert e ca alea au plecat. Si daca nu eram 100% sigur pana acum ca voiau pizza, tocmai apare barba-su si intreaba pe soata si soacra daca n-au mai luat pizza. Nu prea.

Putem sa privim lucrurile in felul urmator: nu erau hotarate pentru pizza aia. Pizza aia nu era destinata lor. Au lasat Universul sa decida pentru ele. Eu am decis ca nu trebuie sa ia ele pizza, ca o iau eu. Rezulta ca eu sunt Universul. Eu le-am facut Destinul in secunda aia. Eu le-am schimbat cursul vietii in momentul in care am hotarat sa ma bag in fata lor. Eu sunt Destinul lor.

In postul urmator aflam ca si Universul sau Destinul pot face infarct.

I'm fuking back (eu fut spate)

N-am mai scris de mult timp. In mare parte pentru ca "chestii" nu tocmai placute, dar tocmai pentru ca din aceleasi "chestii" am decis sa revin pe scena. Mai ales ca sunt citit de 2-3 persoane in plus fata de cati ma citeau acum 5 ani.

O sa aflam in postarile urmatoare cum am furat o pizza si de ce era sa mor din cauza vecinilor. Si cum poti sa-ti pui in valoare corpul si sa profiti de situatie. M-am simtit putin whore-ish si gay in momentul ala, dar a fost in avantajul meu.

Postul asta e ca un fel de intro, ca un fel de "primul post" dupa o perioada de pauza. O sa fie dureros sa scriu din nou (daca n-o folosesti se astupa), dar sper sa ma descurc cum o faceam la inceput. Un cititor (aparent si bun prieten) mi-a adus azi aminte ce bun eram acum ceva timp. Isi pusese ca status pe Facebook o fraza dintr-un post al meu. Asa ca am decis sa incerc sa fac ceva in seara asta: sa violez internetul. (Vezi titlul)

Momentan ne aflam aici:

Berica. Check
Muzica. Check
3 povesti de scris. Check.

Nu cred ca or sa fie toate povestile gata in seara asta, dar una sigur o sa fie. Nu stiu exact care, nu m-am hotarat inca, toate sunt la fel de bune (ca mine) si la fel de nebune (ca mine) in acelasi timp.

Ne revedem in urmatorul post. (nu din ala biseriscesc/bisericos/whatever)